4 lecții extrase din cel mai lung studiu despre fericire

O recomandare esențială, rezultată din datele studiului, pentru a duce o viață fericită și sănătoasă, împărtășită de cercetătorul și psihiatrul Robert Waldinger.

De Daryl Chen

viata fericităȚi-ai dorit vreodată să poți derula rapid viața înainte, ca să poți vedea dacă deciziile pe care le iei vor duce la satisfacție și sănătate în viitor? În lumea cercetării științifice, te poți apropia cel mai mult de acest subiect cercetând Studiul Harvard despre dezvoltarea adultă – un studiu care a urmărit viața a 724 de bărbați, timp de 78 de ani, fiind unul dintre cele mai de durată studii despre viața adultă efectuat vreodată. Din doi în doi ani, cercetătorii au examinat cu atenție grupul cu privire la sănătatea fizică și mentală a bărbaților, viața lor profesională, prieteniile, căsnicia lor – și i-au supus de asemenea la interviuri periodice în persoană, examinare medicală, teste de sânge și scanări ale creierului.

Aflându-se în „primul rând din față” în viața acestor bărbați, cercetătorii au putut să le urmărească circumstanțele și alegerile și să observe ce efecte au în viața lor. Psihiatrul Robert J. Waldinger, directorul studiului și cercetătorul principal, a împărtășit câteva dintre lecțiile importante, la o binecunoscută prelegere TED, Ce duce la o viață mai bună? Învățăminte trase din cel mai îndelungat studiu despre fericire. El spune: „Am publicat articole cu descoperirile noastre, timp de 75 de ani, dar le publicăm în reviste despre cercetarea  dezvoltării duratei de viață, pe care le citesc câteva persoane. Guvernul a investit milioane de dolari în cercetare, așa că de ce să o ținem secretă?”

Învățămintele importante extrase din acea prelegere: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși, iar singurătatea ucide. Dar desigur că au fost mult mai multe lecții de învățat – studiul a produs până acum peste 100 de lucrări publicate, cu suficient de multe date pentru „scoruri mai mari” – iar Waldinger împărtășește aici patru dintre ele.

1. O copilărie fericită are efecte de foarte lungă durată.

Faptul că în copilărie ai avut relații afectuoase cu părinții este un indiciu bun că vei avea relații mai calde și sigure cu persoanele cele mai apropiate, atunci când ești adult. Copilăria fericită a avut puterea să se extindă peste zeci de ani, pentru a prezice relații mai sigure pe care oamenii le-au avut cu partenerii lor de viață la vârsta de 80 și ceva de ani, precum și o sănătate fizică mai bună la vârsta adultă și până la vârste înaintate. Și nu doar legăturile cu părinții contează: faptul de a fi avut în copilărie o relație apropiată cu cel puțin o soră sau un frate a prezis care dintre persoane sunt mai predispuse să devină deprimate după vârsta de 50 de ani.

2. Dar… persoanele care au avut o copilărie dificilă pot să o compenseze la jumătatea vieții.

Persoanele care au crescut în medii dificile – cu familii haotice sau în nesiguranță economică, de exemplu – atunci când au ajuns la bătrânețe au fost mai puțin fericite decât cele care au avut o copilărie mai norocoasă. Dar în momentul în care oamenii au atins vârsta medie (definită drept vârsta de 50–65 de ani), cei implicați în ceea ce psihologii numesc „generativitate” sau un interes în consolidarea și ghidarea generației următoare, erau mai fericiți și mai bine adaptați decât cei neimplicați. Iar generativitatea nu depinde de faptul de a fi părinte – deși oamenii o pot dezvolta crescând copii, o pot de asemenea manifesta la locul de muncă sau în alte situații în care sunt mentori pentru adulții mai tineri.

3. Învățând să faci față cu bine stresului ai o răsplată pe viață.

Toți ne-am dezvoltat metode de a gestiona stresul și de a ne reduce anxietatea, iar Waldinger și echipa sa au descoperit că unele metode pot avea beneficii mai mari decât altele, pe termen lung. Dintre metodele adaptabile de a face față, pe care le-au examinat, se află sublimarea (de exemplu: te simți tratat în mod nedrept de angajator și înființezi o organizație care să contribuie la apărarea drepturilor muncitorilor), altruismul (te lupți cu o dependență și reușești să rămâi treaz datorită faptului de a fi garant pentru alte persoane dependente) și refularea (ești îngrijorat cu privire la reducerile de personal de la firma unde lucrezi, dar îți scoți din minte acele îngrijorări, până vei putea planifica ceva pentru viitor). Printre strategiile de gestionare care nu promovează adaptarea se numără negarea, simularea sau proiecția. Cercetătorii de la Harvard au descoperit că subiecții care s-au ocupat de stres folosind metode adaptabile au avut relații mai bune cu alte persoane. Iar modul lor de a face față a avut o serie de efecte benefice: a făcut ca altor persoane să le fie mai ușor să se afle în prezența lor, fapt ce le-a făcut să-și dorească să îi ajute, ducând la mai mult sprijin social, care, la rândul lui, a prezis o înaintare în vârstă mai sănătoasă a celor cu vârste de 60 spre 80 de ani. Un bonus suplimentar: persoanele care la vârsta mijlocie au folosit mecanisme de adaptare au avut de asemenea o minte care a rămas mai ageră mai mult timp.

4. Timpul petrecut cu alții ne apără de sentimentele neplăcute aduse de urcușurile și coborâșurile din viață. 

Waldinger a spus că „importantă este calitatea relațiilor pe care le ai” constituie una din cele mai semnificative lecții extrase din studiul efectuat. Ei bine, cercetătorii au descoperit că și cantitatea este importantă. Privindu-și retrospectiv viața, oamenii au relatat cel mai adesea despre timpul petrecut cu alții ca fiind cel mai plin de sens și partea din viața lor de care se simt cei mai mândri. Petrecerea de timp cu alte persoane i-a făcut pe subiecții studiului mai fericiți zi de zi și, mai ales, timpul petrecut cu un partener de viață a părut să îi apere de schimbările bruște de dispoziție care vin odată cu durerile fizice și bolile asociate înaintării în vârstă.

Waldinger continuă să se minuneze de descoperirile făcute de cercetători, chiar dacă recunoaște cu sinceritate cât de denaturat este grupul lor de cercetare – „este cel mai politic incorect eșantion pe care l-ai putea avea; e alcătuit în totalitate din bărbați de rasă albă!” (De fapt, din grup a făcut inițial parte și John F. Kennedy.) Cu „doar o mână” din subiecții originali rămași pentru a fi studiați, echipa de la Harvard trece acum la cei 1.300 de copii ai acelor subiecți, care au fost de acord să participe (un grup alcătuit în proporție de 51% din femei). Dar echipa este extrem de conștientă de faptul că reducerile propuse la Institutul Național al Sănătății ar putea pune punct chiar și studiului lor ce se desfășoară de mult timp. „Genul nostru de cercetare ar putea fi unul dintre primele proiecte care să fie sistate. Munca noastră nu e urgentă; nu vizează remediul pentru cancer sau Alzheimer”, spune el. „Dar avem un mod de a înțelege viața umană pe care nu îl veți întâlni nicăieri altundeva, iar el pune fundația pentru lucruri realizabile și importante”.

https://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_happiness?language=ro

Despre autor

Daryl Chen este editor de idei la TED.

Sursa: http://ideas.ted.com/4-lessons-from-the-longest-running-study-on-happiness/

Traducere de Ana Nicolai.

Leave a Reply