Complexul de superioritate

Complexul de superioritate

complexul de superioritate

Un complex de superioritate este un mecanism de apărare psihologic care contrabalansează un complex de inferioritate.[1] Termenul a fost inventat de Alfred Adler, ca parte din școala sa de psihologie individuală. El a fost introdus în seria de cărți ale sale, inclusiv în Understanding Human Nature (Înțelegerea naturii umane) și Social Interest (Interesul social).

Definiția dată de Adler

„Nu ar trebui să fim uimiți dacă, în cazurile în care observăm un complex [sentiment] de inferioritate, descoperim un complex de superioritate mai mult sau mai puțin ascuns. Pe de altă parte, dacă cercetăm un complex de superioritate și îi studiem continuitatea, putem descoperi întotdeauna un complex [sentiment] de inferioritate mai mult sau mai puțin ascuns.”[2]:259

„Dacă o persoană este lăudăroasă, motivul este doar acela că ea se simte inferioară deoarece nu se simte suficient de puternică pentru a concura cu alte persoane pe latura folositoare a vieții. De aceea ea rămâne pe latura nefolositoare. Ea nu este în armonie cu societatea. Pare a fi o trăsătură a naturii umane ca atunci când indivizii – copii și adulți deopotrivă – se simt slabi, ei vor să rezolve problemele din viață de așa manieră încât să obțină superioritate personală, fără amestecul niciunui interes social. Complexul de superioritate constituie o fază secundară. Este o contrabalansare a complexului [sentimentului] de inferioritate.”[2]: 260

„Complexul de superioritate reprezintă una din căile pe care o persoană cu un complex de inferioritate ar putea-o folosi ca metodă de a-și evita dificultățile. Ea presupune că e superioară, când de fapt nu este, iar acest succes fals îi contrabalansează starea de inferioritate pe care nu o poate suporta. Persoana normală nu are un complex de superioritate și nici măcar un sentiment de superioritate. Ea se străduie să fie superioară, în sensul că toți avem ambiția de a reuși; dar atât timp cât această strădanie este exprimată în muncă, ea nu conduce la evaluări false, care stau la baza afecțiunilor mentale.”[2]: 260

Din punctul de vedere al lui Alfred Adler, individul confruntat cu o sarcină dorește să o rezolve cu succes. Acest fapt este cunoscut drept strădanie pentru superioritate. Pentru un individ bine adaptat, această strădanie nu este pentru superioritate personală față de alții, ci o rezolvare cu succes a sarcinii sau găsirea de răspunsuri utile la întrebările vieții. Atunci când se confruntă cu sarcina, individul va avea un sentiment de inferioritate sau senzația că situația prezentă nu este atât de bună pe cât ar putea fi. Acest sentiment este similar stresului. Dacă individul nu a fost pregătit cum se cuvine, e posibil ca sarcina să pară prea mare pentru a fi rezolvată cu succes și să conducă la un sentiment de inferioritate exagerat sau la anxietate puternică. După câteva încercări nereușite de a duce sarcina la bun sfârșit, individul ar putea renunța la stăpânirea sarcinii, având complexul de inferioritate sau o stare deprimată. De asemenea, se poate ca individul să facă câteva tentative de rezolvare a problemei și să găsească o soluție la problema care provoacă probleme în alte domenii. Un individ care răspunde la întrebarea „Cum pot să fiu suplu?” nemâncând, va deveni suplu, dar cu prețul sănătății lui generale.

Un individ care nu este pregătit adecvat pentru a răspunde problemelor vieții poate trece în moduri utile de la strădania pentru superioritate, la cea pentru superioritate personală cu orice preț. Dacă un individ nu poate fi mai bun decât altul prin merit propriu, pentru a-și păstra poziția de superioritate, el va încerca să distrugă o altă persoană sau un grup.

Interpretări în psihologia modernă

Alți autori au susținut că complexul de superioritate și cel de inferioritate nu pot exista simultan în același individ, întrucât un individ cu un complex de superioritate crede sincer că este superior celorlalți.[3] Un complex de inferioritate se poate manifesta prin comportamente menite să le demonstreze altora că persoana respectivă e superioară – cum ar fi posesiuni materiale costisitoare sau o obsesie în ce privește vanitatea și aparențele. Persoana se manifestă ca fiind superioară deoarece îi lipsește sentimentul suficienței. Celor care suferă de complexul de superioritate nu le pasă întotdeauna de imagine sau vanitate, întrucât au sentimente înnăscute de superioritate și, prin urmare, de obicei nu sunt preocupați să-și demonstreze superioritatea în fața altora. În uzul de fiecare zi, termenul „complex de superioritate” se referă la o părere excesiv de bună despre sine. În psihologie, el se referă nu la o convingere, ci la un tipar de comportamente ce exprimă convingerea că persoana respectivă este superioară. În mod similar, persoana cu un complex de inferioritate se va purta ca și cum ar fi inferioară sau nu ar fi la înălțimea sarcinii.[citare necesară]

Cei care etalează complexul de superioritate au o imagine de sine de supremație. Cei care au complexe de superioritate pot acumula o imagine negativă în cei din jurul lor, întrucât nu sunt preocupați de opiniile altora despre ei. Acest lucru e responsabil de paradoxul în care cei care au un complex de inferioritate se prezintă în cea mai bună lumină posibilă; în timp ce aceia care au un complex de superioritate pot să nu încerce să arate bine. Acest fapt poate lăsa o imagine pe care alții o pot considera inferioară. Acest lucru e responsabil de înțelegerea greșită că persoanele cu un complex de inferioritate sunt blânde și moderate, dar complexul nu este definit de comportamentul individului, ci de imaginea de sine a individului. Asta nu înseamnă că o persoană cu un complex de superioritate nu-și va manifesta superioritatea față de alții, ci doar că nu simte nevoia să o facă. Ea poate să vorbească de parcă ar fi atotștiutoare și mai bună decât alții. Dar în esență ei nu îi pasă dacă ceilalți gândesc sau nu așa și nu îi va păsa dacă ceilalți i-o spun. Ea pur și simplu nu va asculta și nu se va sinchisi de cei care nu sunt de acord. În această privință, se aseamănă mult cu prejudecata cognitivă cunoscută sub numele de superioritate iluzorie.[4] Aceasta contrastează cu complexul de inferioritate, unde dacă cunoștințele, exactitatea, superioritatea etc. persoanei respective sunt puse la îndoială, individul nu va înceta să nu încerce să dovedeasă astfel de lucruri, până când partea care nu este de acord îi va accepta opinia (sau oricare ar fi chestiunea). Din nou, acesta este un alt motiv pentru care cei cu complexe de inferioritate sunt adesea apreciați greșit că ar avea complexe de superioritate, atunci când trebuie să-și exprime și să-și mențină superioritatea în ochii altora. Mulți nu reușesc să recunoască că aceasta este o caracteristică a celor care au o părere de sine scăzută și cărora le pasă mult de opinia altora, nu a celor care se simt superiori și au o stimă de sine ridicată și cărora nu le pasă deloc de opiniile altora.

Materiale de referință

  1. “Superiority complex”. Medical Dictionary at TheFreeDictionary.com.
  2. Ansbacher, Heinz L., and Ansbacher, Rowena R., ed. (1956). The Individual Psychology of Alfred Adler – A Systematic Presentation in Selections from his Writings. New York: Basic Books Inc.
  3. Kahn, Ada P. & Ronald M. Doctor. Facing Fears: The Source book for Phobias, Fears and Anxieties. New York: Checkmark Books, 2000.
  4. Hoorens, Vera (December 1995). “Self-Favoring Biases, Self-Presentation, and the Self-Other Asymmetry in Social Comparison”. Journal of Personality. 63 (4): 793–817. doi:10.1111/j.1467-6494.1995.tb00317.x

Sursa articolului: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Superiority_complex

Traducere: Ana Nicolai

Leave a Reply