Impactul divorțului asupra copiilor

Cel mai bun lucru posibil pe care îl poți face ca să-ți ajuți copilul să treacă cu bine prin divorțul tău

de Tamara Afifi

Angelica Alzona

Majoritatea copiilor vor suferi pentru scurt timp după încheierea unei căsnicii, dar ceea ce le exacerbează și le mărește stresul și anxietatea este momentul în care se simt împărțiți între cei doi părinți, afirmă cercetătoarea în domeniul comunicării Tamara Afifi.

Acum cincisprezece ani, făceam muncă de teren pentru unul din primele mele studii pe tema divorțului (Conferința TEDxUCSB: The impact of divorce on children/Impactul divorțului asupra copiilor) și am trăit un moment care a avut un impact uriaș asupra mea. Mergeam acasă la familii și îmi petreceam patru până la șapte ore luându-le interviuri. Într-una din case, am stat cu un băiat de 12 ani și i-am pus întrebări despre divorțul părinților. Avea probleme de concentrare la școală, mi-a spus el, și îl durea adesea stomacul. Când mi-a spus că părinții lui se ceartă mult între ei, l-am întrebat dacă le-a vorbit despre acest lucru. „Nu”, a răspuns el. „Pentru că dacă aș aduce vorba despre asta s-ar certa și mai mult.”

Părinții nu știu întotdeauna ce gândesc copiii lor pentru că, la fel ca acest băiat, ei nu vorbesc despre sentimentele lor. Drept rezultat, ei cred că totul e în regulă cu copilul lor, când de fapt nu este. Copiii își pot reprima emoțiile dintr-o serie de motive – nu vor să-și supere părinții, nu știu să se exprime sau pur și simplu sunt prea absorbiți de durerea lor. După ce am vorbit cu acel băiat m-am gândit, „trebuie să fac ceva diferit, pentru a le arăta părinților că lupta lor afectează corpul copiilor lor.”

Întrucât divorțul este foarte răspândit, mulți oameni socotesc că el nu îi afectează prea mult pe copii. Am ajuns să privim divorțul ca fiind o parte normală din viață, iar acest lucru este adevărat – de exemplu, în S.U. A., 40-50% din căsnicii ajung la divorț. Dar faptul că divorțul survine frecvent nu înseamnă că un copil nu se va simți neliniștit, trist sau supărat. E necesar să recunoaștem că divorțul este stresant pentru copii.

Copiii diferă în ceea ce privește modul în care vor reacționa la un divorț. La majoritatea copiiilor, el are un impact pe termen scurt ce pare să dureze aproximativ un an. În această perioadă, ei vor suferi de respect de sine scăzut, anxietate și depresie crescută, o relație calitativ mai redusă cu părinții lor și un standard de viață scăzut. În unele cazuri, efectele pot însă persista. Ca adulți, copiii vor avea în continuare dificultăți psihice. Ei vor avea relații mai puțin satisfăcătoare cu părinții lor mai târziu în viață și vor fi mai înclinați să divorțeze și ei.

Una dintre variabile determină într-o măsură foarte mare cum se vor descurca copiii ai căror părinți au divorțat. Cea mai profundă descoperire din domeniul meu în ultimile patru decenii a fost descoperirea celui mai important factor în anticiparea modului în care vor face față copiii conflictului dintre părinți și îndeosebi atunci când lupta dintre adulți îl face pe copil să se simtă împărțit între părinții lui. Conflictul resimțit de copil provoacă în el anxietate și disonanță cognitivă, făcându-l adesea să se alinieze mai mult cu un părinte decât cu celălat, pentru a-și ușura disconfortul. Drept rezultat, relația cu celălalt părinte va slăbi. Nu este vina copilului – este reacția lui la faptul de a se simți prins între cei doi – dar legătura cu celălalt părinte e posibil să fie greu de restabilit. Iar efectele negative ale conflictului le depășesc pe cele ale divorțului. În realitate, copiii ai căror părinți au rămas căsătoriți dar au dat dovadă de mult conflict au avut cele mai mai multe greutăți pe plan psihic, precum și cele mai mari greutăți in a stabili relații satisfăcătoare mai târziu în viață.

De unde știm acest lucru? Din saliva lor. După ce am întâlnit acel băiat, am început să cercetez reacțiile fiziologice ale copiilor, cum ar fi pulsul, reacțiile galvanice ale pielii la comunicarea dintre părinții lor. Dar nu am fost mulțumită de ele deoarece era neclar ce emoție măsuram. De exemplu, o persoană ar putea avea o schimbare în reacția galvanică a pielii din cauză că e neliniștită, veselă sau entuziasmată. Am decis să mă concentrez pe hormonul cortizol, secretat de corp atunci când suntem stresați. În cadru unui studiu, am adus în laboratorul nostru părinți și adolescenți din familii nedivorțate și divorțate. Le ceream părintelui și copilului să se întindă pe o canapea și să vorbească despre aspecte stresante ale relației părinților. Luam o mostră din saliva copilului înainte de interacțiune și de trei ori după aceea (imediat după, la 15 și respectiv 45 de minute mai târziu), pentru a vedea cum a reacționat corpul lui la discuția despre stresul din familie.

La copiii din familii divorțate care se simțeau prinși între părinți, după conversație valorile cortizolului erau ridicate. Dar dacă părintele îi susținea emoțional și îi alina, nivelul de cortizol înregistra o reducere destul de vertiginoasă în interval de 30-45 de minute. După interacțiunea lor, nivelul de stres al copilului era asemenea unei mingi mari ce sare de ici-colo prin cameră, continuând să fie ridicat 45 de minute mai târziu. Reține că noi măsuram doar o singură interacțiune dintre părinte și copil. Deci dacă părinții se certau întotdeauna, imaginează-ți ce anume produce acest lucru în corpul copilului și în ce măsură i-ar influența gradul de stres și anxietate pe termen lung. Deși studiul nostru asupra mostrelor a fost părtinitor – persoanele care participă la astfel de studii sunt înclinate să comunice mai bine decât persoanele care nu participă – consider că studiul poate oferi o estimare moderată a ceea ce se petrece în viața oamenilor.

Chiar și interacțiunile aparent inofensive îi pot face pe copii să se simtă divizați. De exemplu, tatăl ar putea spune: „Îi aduci aminte mamei tale că marți ai programare la dentist?” Copilul transmite mesajul. Mama răspunde: „De ce nu mi-a spus asta tatăl tău? De ce nu vorbește niciodată cu mine? Să-i spui că trebuie să vorbească cu mine mai mult.” Rezultatul: copilul se simte prins între ei. Mai puțin inofensive sunt dezvăluirile inadecvate, când un părinte îi spune copilului ceva despre celălalt părinte pe care ar fi trebuit să îl împărtășească unui prieten. Se pare că acest lucru se întâmplă mai des în prezent, deoarece copiii sunt mai apropiați emoțional de părinții lor decât acum zeci de ani. Și aceste dezvăluiri pot să îl facă pe copil să se simtă divizat.

Copiii au trei reacții importante la conflict. Una din ele este evitarea emoțiilor. Copiii pot face acest lucru având intenții bune – ei nu vor ca părinții să se simtă triști sau vinovați – dar asta înseamnă că părinții nu cunosc niciodată sentimentele reale ale copiilor lor. O altă formă în care copiii reacționează este aceea de a fi agresivi. Ei imită conflictul la care au fost martori și  se iau de părinții lor sau de alte persoane. E posibil ca nici măcar să nu știe de ce sunt atât de mânioși. O a treia reacție a copiilor este aceea de a-și pune părinții față în față. Pentru copii aceasta e cea mai eficientă metodă de a face față conflictului: să le spună părinților că se simt prinși între ei și să le ceară să vorbească unul cu altul. Întrucât majoritatea copiiilor au fost educați să nu răspundă înapoi, acest răspuns tinde să vină odată cu vârsta și maturitatea. Pe măsură ce copiii ajung adolescenți, competența lor crește și dobândesc capacitatea de a vorbi deschis cu părinții lor.

Ce pot să facă părinții? În primul rând să explice, apoi să asculte. Părinții au nevoie să recunoască că, în privința vindecării divorțului, e posibil să aibă un program diferit de cel al copiilor. Adesea părintele a jelit încheierea căsniciei multe luni sau mulți ani, dar copilul nu. Prin urmare se poate ca ei să aibă nevoie de mai mult timp pentru a jeli și accepta ceea ce se întâmplă. De asemenea, părinții ar trebui să le dea copiilor suficiente informații despre divorț, pentru a le reduce incertitudinea cu privire la motivul pentru care s-a întâmplat și ce anume se va petrece în viitor. Asta nu înseamnă că trebuie să ia loc și să aibă o conversație lungă. Cercetările au demonstrat că discuția curge mai ușor atunci când părinții și copiii discută subiecte serioase precum divorțul sau moartea, în timp ce sunt implicați într-o activitate cum ar fi o plimbare făcută împreună sau pregătirea cinei. Dacă copilul tău este mic, poți să joci cu el Lego pe podea și să-i vorbești. Fiicele mele îmi povesteau totul despre ce li s-a întâmplat în ziua respectivă, în timp ce le spălam pe cap în cadă.

În al doilea rând, străduiește-te să fii civilizat. Ar trebui să cauți să menții o relație cât mai amiabilă posibil cu celălalt părinte. (Excepțiile de la această regulă sunt în cazul în care celălalt părinte a fost abuziv sau neglijent cu copilul; în acele situații, copilul are nevoie să știe că acel comportament nu e acceptabil.) Chiar dacă celălalt părinte vorbește într-un mod jignitor despre tine, nu te angrena în luptă. Dacă refuzi să ripostezi, probabil se va plictisi.

În al treilea rând, menține un bun sistem de sprijin. Rețeaua socială a oamenilor poate cunoaște un declin după divorț, deoarece cuplurile pot avea prieteni comuni care mai degrabă se înstrăinează decât să ia partea unuia dintre ei. Ca părinte divorțat, ar trebui să ai prieteni sau membri de familie cu care să-ți poți împărtăși sentimentele, în loc să-ți transformi copilul în confidentul tău. Încurajează-ți copilul să-și caute propriile surse de sprijin. Unele școli, instituții religioase sau organizații din comunitate oferă grupuri de sprijin pentru copiii părinților divorțați. Este important ca ei să aibă un prieten căruia să îi facă confesiuni, în special cineva care a trecut printr-un divorț.

În final, fii mai puțin dur cu tine. E în regulă să fii vulnerabil uneori. Copiii au nevoie să știe că și părinții lor sunt oameni. La urma urmelor, cel mai important este ca ei să știe că îi iubești și că vei fi întotdeauna alături de ei atunci când vor avea nevoie.

Despre autoare

Tamara Afifi este profesoară la catedra de comunicare de la Universitatea din California-Santa Barbara. Cercetările ei se axează pe tiparele de comunicare care încurajează asumarea de riscuri și reziliența în familii și în alte relații interpersonale.

Sursa: http://ideas.ted.com/the-best-possible-thing-you-can-do-to-help-your-child-through-your-divorce/

Traducere: Ana Nicolai

Leave a Reply