Psihoterapeutul, ca arheolog al dansului

Psihoterapeutul, ca arheolog al dansului

Karen L Smith MSS, LCSW*

O explicație prin intermediul metaforei a motivului pentru care repetăm tipare provenite din familia noastră de origine și felul în care terapia ne ajută să schimbăm acest fapt.

Există multe dansuri, dar mulți dintre noi le continuă pe cele învățate în copilărie.

DansElementul unei psihoterapii bune, care reclamă din partea terapeutului cea mai mare pricepere și forță psihică, reprezintă munca de descoperire (arheologie) a dinamicii din copilăria timpurie, ce are impact asupra tiparelor (dansurilor) noastre de fiecare zi.

Indiferent ce aduc oamenii în terapie, în final, tiparele din copilărie devin o parte centrală relevantă din cadrul terapiei. Deși ne dorim adesea ca perioada copilăriei și relațiile noastre cu familia din care provenim să nu fi avut atât de multă influență asupra funcționării noastre ca adulți, de obicei suntem afectați de dinamici relaționale pe care le recunoaștem drept o reacție directă față de familia noastră de origine.

De ce repetăm tipare provenite din familia noastră de origine 

Interacționând cu noi în maniere specifice și cooperând unii cu alții în moduri foarte particulare, în repetate rânduri, părinții noștri/cei care au grijă de noi și alți membri de familie ne învață câteva „dansuri”. Aceste dansuri sunt atât de adânc înrădăcinate în psihicul nostru, încât nici măcar nu observăm ce mișcări facem sau că suntem angrenați într-un dans, cu atât mai puțin faptul că există o mulțime de alte dansuri pe care le-am putea dansa, dacă am dori.

Atunci când devenim adulți, ne dansăm dansul înrădăcinat în copilărie, fără să băgăm de seamă, la fel cum se întâmplă cu aerul pe care îl respirăm. În timp ce ne executăm dansul, îi observăm pe alții care au un dans similar cu al nostru și suntem observați de ei. Acest lucru nu se întâmplă pentru că este genul nostru preferat de dans, ci mai degrabă pentru că este dansul pe care îl recunoaștem, dansul care ne completează mișcările. Întâlnim oameni ale căror mișcări completează atât de bine mișcările noastre, încât ne devin parteneri. Apoi dansăm cu acei parteneri, avem dispute cu ei cu privire la micile diferențe din dansurile noastre, insistând ca ei să răspundă într-un mod armonios sau complementar. Treptat, ne învățăm unii pe alții să dansăm la fel. Într-o bună zi ne dăm seama că fiecare dintre noi am reușit să creăm o versiune a unui dans pe care am sperat că nu-l vom mai dansa niciodată, odată ce am crescut.

În cercurile analitice, acest fapt e numit compulsie repetitivă. Ea este un proces inconștient. Există dezbateri cu privire la scopul psihic, dar în activitatea clinică compulsia repetitivă ne oferă o vedere de aproape asupra lumii interioare a clientului și a dinamicii primelor relații ale sale. Iar pentru cupluri, odată identificată și interpretată, ea asigură accesul la schimbări incredibile.

Aceia dintre noi care au avut un partener intim au trăit experiența de a simți că partenerul lor era perfect potrivit pentru a le declanșa problemele cele mai timpurii. Uneori considerăm că acest lucru este ironic, absurd sau că este vorba de „destin”. În realitate este ceva mult mai banal și mai obișnuit. Este același fenomen care ne determină să ne trezim frecvent într-un tipar repetitiv cu prietenii, șefii și colegii noștri. Nu este doar faptul că atragem și suntem atrași spre un anumit gen de dinamică relațională; în realitate noi dezvoltăm dinamica.

Cum ne poate ajuta terapia să schimbăm tiparele 

Atunci când lucrăm o perioadă de timp în domeniul psihoterapiei, un terapeut bun poate simți presiunea mișcărilor dansului nostru asupra psihicului său. Este aceeași presiune pe care o folosim în mod inconștient pentru a modela comportamentul partenerului nostru și pentru a-i invita pe alții să reacționeze/răspundă față de noi în anumite feluri. Totuși, un terapeut instruit, în loc să reacționeze pur și simplu cu o mișcare complementară sau concordantă, este instruit să „încerce” mișcările dansului complementar „în interiorul” său. Terapeutul poate reflecta asupra presiunii pe care o simte de a răspunde într-un fel anume, fără să răspundă de fapt.

Înarmat cu aceste informații pe care le-a aflat în timpul acestor experiențe din cadrul sesiunilor, el ne poate ajuta să ne gândim de ce căutăm să primim acel răspuns anume. Terapeutul poate să rămână conștient de presiunea de a executa dansul nostru și să ne ajute să avem în vedere alte mișcări de dans posibile. Cu timpul, ne putem deschide pentru a lua în considerare alte alegeri, alte dansuri, alte ritmuri și genuri. Putem începe să luăm decizii cu privire la mișcările pe care vrem să le facem, mișcările la care dorim să răspundem și în ce fel, pe baza alegerii, spre deosebire de obișnuință sau impuls inconștient. Începem să înțelegem că putem alege ce fel de dans dorim să dansăm.

Reacțiile încorporate în noi sunt greu de schimbat. Ele sunt foarte înrădăcinate, foarte instinctive. Va fi necesar să ne luptăm cu fiecare mișcare nouă, rezistând impulsului de a reveni la tiparele vechi. Dar acesta e modul în care facem schimbări reale; schimbări ce ne permit să găsim mai multă împlinire în relațiile noastre.

Adeseori venim la terapie pentru probleme concrete legate de relații, tranziții din viață, situații de lucru stresante sau alte crize exterioare. Ceea ce are de oferit psihoterapia este mult mai important. Obiectivele ei finale sunt schimbările fundamentale în felul în care ne vedem/percepem/considerăm pe noi înșine, în relațiile noastre și în existența în sine.

Smith este fondatoarea/directoarea lui Full Living: A Psychotherapy Practice și oferă servicii clinice cu clinicieni experimentați competenți pe plan cultural, în orașul Philadelphia și în împrejurimi.

(* MSS – Master of Social Science/Masterat în științele sociale; LCSW – Licensed Clinical Social Worker/Lucrător social clinic autorizat. N.tr.)

Sursa: https://www.psychologytoday.com/blog/full-living/201704/psychotherapist-dance-archeologist

Traducerea: Ana Nicolai

Leave a Reply